Pe 15 august, creştinii ortodocşi din România marchează Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare atestată din secolul al V‑lea. Ziua este precedată de Postul Sfintei Marii, care durează două săptămâni, şi este marcată prin rugăciuni şi slujbe speciale. Calendarul bisericesc o semnalează tradiţional cu cruce roşie, iar în folclor marchează trecerea de la vară la toamnă şi începutul pregătirilor agricole. Tradiţiile includ restricţii de muncă (nu se coase, nu se spală haine), sfinţirea şi împărţirea roadelor precum strugurii şi prunele, culesul plantelor de leac puse la icoane şi tămâierea mormintelor. În satele României se practică coborârea turmelor de pe munte, tocmeala pândarilor pentru vii, aprinderea focului înainte de praznic şi diverse superstiţii legate de trandafiri. Credincioşii aduc la biserică flori, busuioc şi mentă pentru a fi sfinţite, iar obiceiuri precum interdicţia de a tunde părul, credinţa că părul aruncat poate fi folosit în descântece şi arderea părului pentru protecţie împotriva „ochilor răi” sunt păstrate în anumite regiuni, în special în Moldova şi Maramureş, dar sunt mai puţin răspândite în mediul urban. Un obicei social important este pomana pentru cei decedaţi; pachetele conţin frecvent mâncăruri calde (sarmale, tocăniţe, plăcinte), dulciuri de casă (cozonac), pâine, fructe de sezon, vin, apă şi uneori prosoape sau vase noi, iar în unele comunităţi se adaugă flori sau busuioc sfinţit. Biserica nu impune restricţii stricte privind conţinutul pomenilor, iar respectarea obiceiurilor rămâne o alegere personală sau comunitară, pomană având şi rolul de a cultiva compasiunea şi solidaritatea. Sursele mai recente completează descrierea pomenilor şi precizează explicit absenţa unor reguli ecleziastice stricte, informaţii care extind şi clarifică relatările despre practicile locale.